Grupul Winmarkt, subsidiara românească a grupului italian Immobiliare Grande Distribuzione (IGD), care deține și administrează 15 proprietăți, în 13 orașe din țară, a anunţat că este una dintre primele companii certificată ISO 37001:2016 la nivel global, standardul internațional de combaterea corupției.

Certificarea ISO 37001 (The International Organization for Standardization 37001 – Anti-bribery management systems) a fost obținută după un amplu proces de audit efectuat de un organism independent de certificare. ISO 37001 presupune adoptarea unui sistem de management de control care pune în aplicare măsuri de monitorizare și prevenire anti-mită în activitățile companiei.

Această certificare vine cu o serie de avantaje de la implementarea unor controale de prevenire, detectare și soluționare a cazurilor de mită, prevenirea conflictelor de interese precum și promovarea unei culturi etice de afaceri.

„Integritatea face parte din viziunea și cultura grupului IGD. Winmarkt își desfășoară activitatea având la bază valori și principii etice ce trebuie respectate atât în interiorul acesteia cât și în relaționarea cu partenerii de afaceri. Obținerea certificării ISO 37001 demonstrează încă o dată angajamentul nostru de a lucra într-un mediu de business transparent.Prin politica anti-mită, implementată de companie, sunt stabilite standarde de comportament menite să minimalizeze riscul de mită în activitatea desfășurată de personalul angajat, în relațiile cu partenerii de afaceri sau în relațiile cu entitățile guvernamentale”, a spus Carlo Barban, CEO și Managing Director al Grupului Winmarkt.

Anca Barbulescu, Tax&Control Manager, din cadrul Winmarkt devine persoana desemnată de supravegherea respectării politicilor anti-mită, de instruirea personalului, de realizarea unor evaluări de risc referitoare la posibilitatea luării și dării de mită și de punerea în aplicarea a unor serii de măsuri și controale financiare/comerciale, proceduri de investigare și raportare pentru efectuarea activităților de „due diligence” cu privire la partenerii de afaceri sau proiectele organizației.

“Compania și-a propus un mecanism de sesizare, pe site-ului companiei, pus la dispoziția atât a personalului angajat cât și la dispoziția clienților, partenerilor de afaceri, prin care pot fi semnalate posibile încălcări sau suspiciuni de încălcări ale prevederilor politicii anti-mită, fiind garantată totodată confidențialitatea informațiilor primite. Astfel, prin procedura de semnalare existentă, fiecare angajat, partener, colaborator, client, furnizor de servicii, ar putea să sesizeze orice solicitare directă sau indirectă de a obține plăți, bunuri, călătorii, asistență personală sau alte beneficii pentru o persoană sau rudele sale sau un alt beneficiar, în legătură cu îndeplinirea sarcinilor unei persoane”, a spus Anca Barbulescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here