Rabla 2019. Modificări importante în cadrul programului

Rabla 2019.  Guvernul a adoptat marți o Ordonanță de Urgență privind implementarea în anul 2019 a programului Prima mașina sau Rabla. Astfel, Ordonanța prevede noi condiții de acordare a garanției de stat pentru achiziționare de autovehicule.

Rabla 2019. Mașina trebuie să fie EURO 6

Mașina cumpărată în cadrul Programului Rabla 2019 trebuie să îndeplinească cel puţin cerinţele minime ale standardului EURO 6. Aceasta trebuie să fie cumpărată de la persoane juridice care au ca obiect de activitate vânzarea autovehiculelor.

Pentru autoturismele cu sistem de propulsie termic (cu motor cu ardere internă), preţul de achiziţie nu poate depăşi suma de 50.000 lei, la care se adaugă TVA, după caz.

Pentru autoturismele cu sistem de propulsie hibrid preţul de achiziţie nu poate depăşi suma de 100.000 lei, la care se adaugă TVA, iar pentru autoturismele electric hibrid și pur electric, preţul de achiziţie nu poate depăşi suma de 150.000 lei, la care se adaugă TVA.

Rabla 2019. Condiții

Rabla 2019.  Beneficiarul Programului trebuie să fie persoana fizică și să îndeplinească cumulativ următoarele criterii de eligibilitate:

  • achizitionează un autoturism nou, care se încadrează în una dintre categoriile prevăzute de legislație
  • nu înregistrează obligaţii de plată restante la bugetul general consolidat
  • nu înregistrează restanţe la plata altor credite bancare
  • la data solicitării creditului garantat beneficiarul Programului are vârsta de minium 18 ani

Rabla 2019. Avans

Beneficiarii Programului trebuie să dispună de un avans de minimum 5% din preţul de achiziţie a autoturismului nou pentru autoturismele cu sistem de propulsie termic, de minimum 25% din preţul de achiziţie a autoturismului nou pentru autoturismele hibrid, respectiv de minimum 30% pentru autoturismul electric hibrid și pur electric, în funcţie de tipul de autoturism nou care se achiziţionează în cadrul Programului Rabla 2019.

Rabla 2019. Garanție statului

Garanţia statului va fi de maximum 50% din finanţarea acordată.

Rabla 2019. Modificările au fost făcute având în vedere necesitatea adoptării unor măsuri urgente pentru extinderea ariei de aplicabilitate a Programului Rabla 2019.

Rabla 2019. Politici publice

De asemenea, s-au luat în calcul și importanţa deosebită a politicilor publice menite să combată poluarea şi să restabilească calitatea aerului la nivelul aglomerărilor urbane importante, în special în ceea ce priveşte reducerea emisiilor poluante generate de autovehicule.

Rabla 2019.  Conform Ordonanței, în situaţia în care nu s-ar adopta urgent reglementările propuse, ar fi pusă în pericol atingerea obiectivului de reducere a impactului traficului rutier asupra calităţii aerului, fiind necesară asigurarea surselor de finanţare-garantare necesare pentru continuarea Programelor RABLA CLASIC și RABLA PLUS, pentru care s-au alocat sume consistente, în special pentru RABLA PLUS şi creându-se premise favorabile pentru implementarea altor programe (autovehicule electrice pentru transport în comun şi de facilitare a transferului unui segment al transportului de marfă de pe şosele pe calea ferată etc).

Citește și LEROY MERLIN lansează un card de cumpărături. Ce dobânzi are?

Articolul Rabla 2019. Modificări importante în cadrul programului apare prima dată în Jurnalul de Afaceri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close