Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest.

Se zice – și-i adevărat – că fiecare-i stăpîn la el în bătătură.

Doar că, vezi mata, îs bătături și bătături.

Iar cînd bătătura matale-i deschisă și altora e loc de nuanțe, de interpretări.

De curînd am vorbit noi despre marile noastre magazine din Oraș, întrebîndu-ne dacă, nu cumva, ar fi momentul să „dea ceva înapoi” oamenilor de pe urma cărora propășesc.

Cum ar veni, deci, să facă ceva-n plus, de pildă, în parcările uriașe care-nsemnează, în fapt, numai și numai asfalt în Oraș. Reciclare de gunoi, închiriere de biciclete, poate-un colțișor de bătut mingea: chestiuni nu mari, dar care-nsemnează semne de bunăvoință, de respect.

… săptămîna asta a nins; nu puțin. Cum se știe, orice oraș – nu doar Bucureștiul, cum ne place să ne văităm prostește – suferă și-i dat peste cap în vreme pocită, cu zăpezi și viscol.

Mai auzeam, anii trecuți – pe-alte viscole – cum că unele magazine și centre comerciale ofereau bucăți din parcările lor celor care nu reușeau să intre cu mașina printre blocuri, acasă.

E omenește să faci gesturi frumoase! Chiar dacă ești stăpîn în bătătură, sau poate mai ales atunci.

Oprit mai ieri dis-de-dimineață să iau niscaiva subzistențe din „Kaufland” de pe Sebastian, văzui o mașină cu roata blocată. N-am de unde să știu de cît timp fusese lăsată acolo – e drept.

E drept că „Kaufland” are un regulament; că parcarea lui nu-i decît pentru cumpărături. E plin de „e drept” pe lumea asta.

Dar în viață, pe lîngă conceptul ăsta brut – de „e drept” – mereu își scoate capul și-acela, deslușit numai de Oameni, care se cheamă… „și totuși”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here