Fiica Elei Crăciun și-a vopsit părul mov. Alesia are 8 ani

Are doar 8 ani, însă deja a început să își facă schimbări de look. Fiica Elei Crăciun, Alesia, s-a vopsit mov și s-a filmat în timp ce făcea acest lucru. Filmarea a postat-o apoi pe canalul ei de Youtube, precum și pe Instagram.

Alesia și-a aplicat o spumă specială care nu conține amoniac și oxidanți, ce i-a vopsit podoaba capilară în nuanță mov. Experimentul a fost realizat acasă, în baie, iar procedura a durat 15 minute. Micuța a vrut să semene cu un personaj feminin dintr-un cunoscut serial pentru copii. 

„Am vrut să mă fac mov pentru că îmi place foarte mult de Merlin din serialul Descendenții”, a spus Alesia.

Citește GRATUIT numărul de iunie al Revistei Unica, în format digital! 

Mama ei mărturisește că a avut retincențe la început, atunci când a fost rugată de fiica ei să o ajute să facă această transformare stilistică. 

„Nu am vrut la început să facă așa ceva, dar m-am documentat și am înțeles că nu afectează părul și nici pielea. Nu știu însă dacă aș mai face-o. Pe etichetă spunea că se va duce culoarea la 2-3 spălări, însă și acum Alesia are părul roz. Poate că și eu îmi trăiesc copilăria prin ea. Încerc să îi satisfac multe pofte acum pentru ca, mai târziu, când va fi adolescentă, să nu fie rebelă și să vrea ea să încerce toate nebuniile”, a afirmat Ela Crăciun. 

Vezi în Galeria FOTO cum arată acum Alesia.

Sursă foto: PR, Instagram

www.unica.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close