Alexandru Rafila, despre importanța vaccinării copiilor în această perioadă

Președintele Societății Române de Microbiologie, Alexandru Rafila, atrage atenția asupra importanței vaccinării copiilor și afirmă că impactul pe care îl are asupra sănătății micuților lipsa imunizării poate fi mai puternic decât îmbolnăvirea cu COVID-19.

Profesorul Alexandru Rafila, membru al Comitetului Executiv al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, a declarat că mulți părinți nu și-au dus copiii la cabinetele medicilor de familie pentru vaccinare din cauza fricii de infectare cu virusul SARS-CoV-2, potrivit știrileprotv.ro.

“Cu toate că nu a existat niciun fel de indicaţie explicită în ceea ce priveşte neprezentarea la vaccinare din cauza infecţiei cu noul coronavirus, a existat o reticenţă, cu siguranţă, din partea multora dintre părinţi să se ducă la cabinetele de medicină de familie şi cabinetele de medicină de familie au funcţionat, probabil, într-un regim redus din cauza acestei probleme. Dar noi trebuie să înţelegem că riscăm de multe ori mult mai mult, fie că discutăm de vaccinare, fie că discutăm de servicii medicale pe care trebuie să le oferim persoanelor care au boli cronice, inclusiv servicii de recuperare. La sfârşit, când tragi linie, îţi dai seama că impactul asupra sănătăţii datorită neefectuării unor manevre, cum ar fi vaccinarea sau celelalte menţionate, comparativ cu impactul pe care îl are infecţia cu noul coronavirus, înclină balanţa spre prima categorie de probleme”, a explicat Alexandru Rafila.

Citește și: Când vor ajunge măștile de protecție în școli, conform lui Ludovic Orban

Elevii vor beneficia de transport gratuit în orice perioadă a anului

Alexandru Rafila: ″Haideți să nu mai discutăm numai de vacanțe și terase″

De asemenea, acesta le-a sugerat medicilor de familie să cheme toți copiii care nu au fost vaccinați la timp pentru a preîntâmpina îmbolnăvirea micuților: ″Ştim că vaccinuri există în acest moment, nu există probleme legate de aprovizionare, aşa că a venit vara, haideţi să nu discutăm numai de vacanţe şi terase, să discutăm şi despre accesul la servicii medicale şi copiii trebuie să fie o prioritate în abordarea serviciilor medicale necesare pentru imunizare.”

Prof. dr. Alexandru Rafila a menționat și riscurile la care este supusă populația infantilă dacă nu sunt efectuate aceste proceduri medicale: “Bineînţeles, ceva ce ne îngrijorează este legat întotdeauna de populaţia infantilă care trebuie protejată împotriva câtorva boli care au făcut ravagii în deceniile trecute şi nu are rost să ne întoarcem la o situaţie periculoasă pentru sănătatea publică, pe de o parte. Pe de altă parte, legea oferă anumite oportunităţi autorităţilor şi responsabilizarea în furnizarea vaccinurilor la timp şi bineînţeles în constituirea unor stocuri care să prevină situaţii cum au fost cele din anii trecuţi când nimeni nu se prezenta la procedurile de achiziţie publică.”

Sursă foto: Hepta.ro

www.unica.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close