Actorul Ian Holm, Bilbo Baggins din „Stăpânul Inelelor”, a murit la vârsta de 88 de ani

Celebrul actor Ian Holm, cunoscut pentru rolurile din „Stăpânul Inelelor„, „Alien” și alte producții cinematografice de succes, s-a stins din viață la vârsta de 88 de ani, la Londra. 

Vestea care a îndoliat lumea cinematografiei a fost transmisă de agentul actorului: „Anunț cu mare tristețe că actorul Sir Ian Holm a murit în această dimineață la vârsta de 88 de ani”, a spus acesta, potrivit BBC.

Se pare că actorul suferea de o afecțiune ce are legătură cu boala Parkinson, a adăugat acesta. În 2001, actorul britanic a fost tratat pentru cancer la prostată. Ian Holm a murit în spital, iar familia și îngrijitorul său i-au fost alături până în ultima clipă.

Citește online gratuit numărul de iunie al revistei Unica

Actorul, care s-a născut în Essex în 1931, a jucat în numeroase piese de teatru și producții cinematografice. Holm a câștigat un premiul Bafta și a fost nominalizat la Oscar pentru rolul său de antrenor de atletism, Sam Mussabini, în filmul „Chariots of Fire/ Carele de foc”, din 1981. Printre cele mai cunoscute roluri ale sale se mai numără și „Nebunia regelui George/ The Madness of King George”, „Al cincilea element/ The Fifth Element”.

Acesta a mai primit un premiu Tony pentru rolul Lenny din piesa de teatru „The Homecoming”, în 1967. A mai câștigat premiul Laurence Olivier în 1998, pentru rolul principal din Regele „Lear”.

Pentru serviciile aduse teatrului britanic, Ian Holm a primit titlul de Cavaler al Ordinului Imperiului Britanic.

Actorul a fost căsătorit de patru ori. A treia căsătorie a avut loc în 1991, cu actrița Penelope Wilton, dar au divorțat în 2001. Din 2003 și până la moartea sa a fost căsătorit cu artista Sophie de Stempel. A avut cinci copii, trei fete și doi băieți, și un nepot, Archie.

Vezi în GALERIA FOTO mai multe imagini de colecție cu Ian Holm.

Sursă foto: Profimedia

www.unica.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close